Mi-am promis că atunci când voi alerga prima oară 5 km:
- voi merge să-mi iau încălțări de alergat (până acum am alergat cu niște teniși de la Carrefour pe care i-am luat acum vreo 6 ani cu 35 de lei, la reduceri, au pernă de spumă, sunt decenți, dar se întâmpla frecvent să mă ardă tălpile și să mă doară călcâiele pe la mijlocul traseului de alergare)
- voi scrie un articol despre asta
Și iată-mă scriind articolul despre asta. Vineri am alergat (fără să-mi propun neapărat) 5 km. În majoritatea zilelor alerg în jur de 4 km. Alerg 5 zile din 7. Nu vă imaginați o gagică din aia cool, cu telefonul prins de brandul bine definit, alergând ca o divă pe marginea lacului. Eu alerg ca o bătrânică după autobuzul 300, cu pași mici și înghesuiți, dând din brațe de parc-aș vrea să decolez, cu un extra hanorac pe mine în care oricum mor de cald, dar las să fie, dacă mă ia frigul? Cu toate astea, chiar dacă nu arăt cool, mă simt cool. Alerg. Eu!
Eram convinsă că nu o să alerg niciodată mai mult de 1 km. Uram să alerg. Nu mă credeam în stare să alerg.
Am încercat să dau BAC-ul la sport, ca toți colegii mei, dar după mai multe săptămâni de antrenament, am renunțat. Pur și simplu nu puteam să alerg mai mult de câteva sute de metri. Am dat BAC-ul la chimie.
Acum 13 ani, când m-am îngrășat 10 kg pe fond de depresie și plictiseală, am slăbit mergând. Nutriționistul la care am mers mi-a dat, pe lângă un regim hipocaloric, indicații să alerg 30 de minute pe zi. O lună am încercat în fiecare seară, alergam până la colțul blocului, apoi mă lua greața, mă înțepa splina, ficatul începea să urle, mă sufocam și amețeam. Am mers în fiecare seară o oră prin cartier, ascultând audiobooks. Am slăbit cele 10 kilograme în două luni și nu le-am mai pus la loc. Am rămas cu convingerea că nu pot și nu știu să alerg, corpul meu nu părea deloc echipat pentru asta.
După ambele sarcini am slăbit fără să fac vreun efort (am luat 18 kg cu Sofia, 16 cu Ivan), nu am mai încercat să alerg, dar am rămas în mișcare. Plimbat cu copiii la piept cu orele, mers cu ei cu trotinetele, de niște ani am început să fac kineto la domiciliu și am profitat de asta să lucrez și la brațe, coapse, fund, abdomen. Ce vreau să zic e că mișcare am făcut mereu. Dar de alergat… nu am fost în stare.
În septembrie s-a apucat omul de alergat, decis să slăbească și sastisit după jumătate de an de stat numai în casă. Curând a ajuns să alerge 5, 7 chiar și 10 km, a slăbit, era clar mai bine fizic și psihic. În fiecare seară când ieșea la alergat, trăgea de mine: Hai cu mine, o tură măcar, eu ziceam nici vorbă, eu nu pot să alerg, nu îmi place, nu mă descurc, nu vreau, lasă că fac sport cu ganterele, aici pe covor. În ianuarie, într-o seară în care mă simțeam vinovată că mâncasem prea mult tiramisu, am zis că ies.
Am fost convinsă că o să vomit până la colțul străzii. Nu doar că n-am vomitat, dar am făcut un tur complet și, deși când m-am oprit eram sigură că fac infarct, mă simțeam excelent. Alergasem 1,3 km! Eu!
Am continuat să ies la alergat seara, o zi da, una nu, apoi mai des. A devenit parte din rutina mea și, deși îmi e greu să alerg, cred că e unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-am făcut pentru mine în ultima vreme.
Ce-am învățat din proces? Ce greșeam înainte?
- Nu-mi propun nimic, alerg cât pot și cât îmi face plăcere
- Alerg mai încet la început, ca să nu obosesc repede, pentru că asta mă descurajează
- Când încep să simt dureri sau dificultăți în respirație, încetinesc sau trec la mers
- Mă uit nu la picioare, ci în față, la 3-4 metri, astfel creierul meu vede că avansez și eliberează hormoni din cei buni (dopamină)
- Ascult ceva ce-mi place (podcasturi, muzică, radio)
- Îmi fac un traseu care-mi place, merg pe străzi cu case frumoase, traversez unul sau două parcuri, alerg pe lângă cafenele, privesc oamenii, salut alți alergători
- Nu mănânc nimic, doar beau puțină apă înainte
- Dacă nu am chef să ies la alergat, dacă mă simt obosită sau adormită, nu ies
Cu alte cuvinte, nu pun niciun fel de presiune. E important să rămână o activitate plăcută, care să nu mă oblige la nimic. Am destule obligații deja în celelalte roluri ale mele.
Ce am obținut din acest nou obicei? Ce a adus alergarea în viața mea?
- Mi-am reglat mult pulsul
- Dorm mai bine, oboseala fizică mă ajută să adorm mai ușor
- Mănânc mai puțin seara
- Mă simt bine cu mine, am reușit să fac ceva ce îmi părea imposibil
- Am renunțat total la țigara ocazională de la finele zilelor grele (care ajunsese să fie zilnică în pandemie, deh, toate zilele erau cu anxietate și stres). Din ziua în care am alergat prima oară nu am mai avut chef de țigară, nici acum nu am.
- Corpul meu e mai antrenat și mai tonifiat (greutatea nu s-a modificat)
- Timpul acesta cu mine, cele 30-40 de minute în care fie ascult lucruri, fie mă gândesc la lucruri sau nu mă gândesc la nimic mă încarcă mult (și bine).
Nu spun să vă apucați de alergat, căci ușor nu este.
Spun doar că măcar un om care nu putea să alerge, adicătelea eu, poate să alerge, ba se și bucură de asta cinci zile pe săptămână.
E atât de plăcut, noi doi alergăm, copiii merg pe biciclete înaintea noastră, sau alerg singură, cu gândurile mele. Visez să alerg prin pădure, pe munte și/sau pe malul mării. Așa, ca-n filme. 🙂 Dacă am ajuns EU să alerg 5 km, e clar că (aproape) orice e posibil.
PS: Oare ce alte lucruri care mi s-au părut imposibile mai pot, de fapt?
Am mai mult de doi ani de cand zic ca ma apuc de alergat..nu am facut o nici pana acuma..aceeasi problema..Ic ca mu pot..acu chiar ma gandesc serios la treaba asta..
Eu vreau sa ma apuc de alergat anul acesta. Am nascut acum o luna prin cezariana si mai am nevoie de timp inainte sa ma apuc de sport. Inainte de sarcina faceam sport de 3 ori pe saptamana, mai faceam spinning, dar alergat deloc. Mi se parea ca e prea plictisitor, ca nu e de mine, etc. Am hotarat ca e timpul sa las prejudecatile la o parte si sa incerc si asta. Felicitari si tie si sotului!
Conteaza cred ca ai si unde sa alergi fara rupt picioarele in trotuar. Adica clar nu orice loc e potrivit, asa ca ar trebui sa merg pana la un loc potrivit (parc). Cred ca asta ma demotiveaza cel mai tare. Asta si faptul ca mi e frica sa merg noaptea singura pe strada cand se intuneca devreme si nu am unde pune telefonul, cheile. Ar trebui sa alerg cu rucsac? Daca e cineva acasa le poti lasa acolo, dar in cazul meu nu se aplica deci unde sa le pun?
Bună 🙂 Poate te ajută ideea asta: folosește o borsetă (una banală, cu o curea reglabilă, prinsă în talie). Poţi pune acolo telefon, chei, șerveţele, poate niște bani sau carduri.
Felicitări @PrintesaUrbana pentru reușită!!
Exista rucsac de alergare la Dechatlon.
Felicitări !! Si pentru alergat si pentru scris. Ceea ce faci, faci foarte bine ! Continuă !!
Felicitari pentru ambitie si reusita. Eu alergam candva… Si sper sa o fac din nou. E o senzatie de relaxare, de succes, de liberare si libertate. ??
M-am apucat de alergat anul trecut in martie.Tot timpul cand vedeam pe cineva ca aleargă ziceam in capul meu :de maine ma apuc și eu.Prima data mi am luat o banda de alergare,pe urma asa incet incet ,am iesit si pe pista.Tin sa precizez ca în urma cu 5 ani am avut o boala de plămâni grava,atât de grava ca era un chin urcatul unui etaj.Sunt mandra ca acum pot alergare si 12 km.Se poate .Incepul este mai greu pe urma devine ceva ,acel ceva ca dacă nu il ai ,iti lipsește. Seara frumoasa.
Felicitări! Este foarte important să încercăm!
Este extraordinar de plăcut, psihicul meu e fericit că pot alerga. Începutul a fost dezastruos? cu înțepături in tot corpul, rămâneam fără aer… Problemele personale m-au făcut să încerc să îmi limpezesc mintea. Am început în martie, deci am doar 2 luni, dar mă simt foarte mândră de mine. Alerg pe plajă, pe lângă peisajul panoramic (pentru mine ☺️) , sunetele produse de valurile mării, beneficiez și de aerosoli, sănătate pură. Uneori reușesc să alerg mai mult, alteori mă opresc să și admir. Timpul nu îmi permite să stau prea mult, sunt zile in care ajung la 11 de la muncă și opresc direct pe plajă pentru că la 12 iese de la școală un copil, la 13 al doilea☺️. În vacanțe beneficiez de mai mult timp și ies de la 8:30. Alerg de plăcere, nu am nevoie să slăbesc sau de performanță.
Foarte interesanta experienta voastră, clar inspira multe persoane.
Eu ma întreb ce as putea face cu copiii (9 ani și 5 ani) in timpul asta, pt ca în multe zile nu e de plimbat cu bicicleta/trotineta pt ei. Voi luați copiii cu voi când iesiti amandoi la alergat inclusiv în ianurie-febr:)?
Inca nu avem o regula, pt ca alergam de relativ putin timp, cel mai mult am alergat intercalat pana acum, deci nu impreuna.
La 9 ani cred ca poti sa lasi copilul singur o jumatate de ora, la 5 ani insa mi se pare mai riscant, sa faca macar 7.
Ai nostri sunt destul de mari, probabil iarna urmatoare o sa-i lasam singuri jumatatea aceea de ora, eu zic ca e bine si pentru ei, capata incredere in ei ca pot sa se descurce si singuri o vreme.
Poate imi fac si eu curaj….Ceva recomandari pt incaltaminte potrivita la pret decent?
Multumesc.
Nu cred ca exista asa ceva (adica recomandare), pentru ca fiecare om e diferit.
Toti producatorii mari au cate 10-15 modele in toata gama de preturi de la 50 de euro la 200+ de euro, iar fiecare model are in fiecare an o noua iteratie, deci te ia durerea de cap.
Ioana de exemplu si-a luat niste Asics de care e f multumita (300 lei, redusi), eu mi-am luat niste Nike (400 lei, redusi) care imi plac f mult si care amortizeaza f bine dar in care ma supraincalzesc si ieri am facut si bataturi, ceva ce nu s-a intamplat in cele 6+ luni de alergat cu pantofii de 100 de lei de la Decathlon. Sunt foarte suparat in momentul asta. 🙂
Deci singura cale e sa iti stabilesti un buget si sa te duci sa probezi un pantof special pt alergare de la o firma mare. Oricum s-ar putea sa nu gasesti ce vrei, depinde ce au magazinele pe stoc, ca nici nu au toate modelele nici nu au toate marimile, asa ca vei fi nevoita sa alegi din ce este in stoc. Iar de cumparat online nu poti, pentru ca nu stii cum/ daca iti sunt comozi si mai ales cum o sa fie la alergare cu ei, ca la alergare se comporta diferit decat la mers.
Va rog să alergati pe suprafete mai ” moi” gen asfalt, recomandat pe pământ direct. Văd foarte multe persoane care aleargă pe digul lacului morii, suprafața betonata, în timp toate articulatiile si oasele labei piciorului iti vor fi afectate. Chiar și dalele din beton( trotuar) sunt destul de „nocive” piciorului.
Felicitari! 5 km nu e de ici de colo.
Felicitari!
Si mie mi-a placut sa alerg dar din pacate la mine nu mai este posibil. Stiu ca sunt unii pe care alergarea pe asfalt nu ii afecteaza, dar eu nu sunt unul dintre ei. Genunchii mei sunt ‘impuscati’.
Am văzut textul tău acum câteva și l-am păstrat, ca să îl citesc în liniște. Iar liniște a fost acum 🙂
Eu am luat-o la fugă acum 2 ani. În școală am avut mereu scutire la sport pentru că „eu nu pot să alerg”. Nici eu nu am dat bac-ul la sport.
Din păcate nu sunt prea disciplinată și iarna nu-mi place să ies la alergat. Așa că primăvara o iau de la capăt.
Dar știu exact ce zici: când simți că nu mai poți și că-ți dai duhul, te oprești și ai o stare minunată :).
Eu am echipament de alergat și ajută mult, deși nu credeam. Tricou și pantaloni care nu rămân umezi de la transpirație și – o să râzi – chiar și șosete. Sunt importante, că stau bine pe picior, sunt un pic elastice și nu te jenează deloc.
Chei și o sticlă mică cu apă am în borsetă, că tot întreba cineva. Pantalonii speciali pentru sport au și buzunar cu fermoar.
Cel mai mult am alergat o oră, vreo 8 km. Am ajuns la ăștia 8 nesperat de repede. Dar încerc să nu-mi setez standarde prea înalte, nu vreau să alerg la maraton, ci să păstrez plăcerea.
Timpul doar cu mine și cu muzica mea în parc e priceless.
Bravo, Ioana.
[…] ce am scris despre cum și de ce am început să alerg (și cu ce efecte), multă lume m-a întrebat ce ceas folosesc pentru monitorizarea activității […]
[…] și soțul alergăm, am scris despre asta (eu aici, soțul […]
Acum cativa ani, cand am fost nevoita sa desenez niste obiecte pentru care am facut un mini curs de desen, am realizat ca nu stiu sa desenez pentru ca nu m a invatat nimeni. Tot timpul am crezut ca talentul e totul.
La fel si cu alergatul. N am mai alergat de cel putin 20 de ani, nu mi a placut niciodata, n aveam rabdare si bineinteles nici talent.
Pe 31dec am facut un test de efort in care a trebuit sa alerg o mila. Mi s a deschis apetitul si am continuat, pe 20ian am alergat (e mult spus, o buna parte am mers si alta m am tarat) o tura de Herastrau.
Pe 17aug am alergat 3 ture de Herastrau. 3. 18km.
Si in ianuarie si in august am avut aceleasi sentimente de implinire, de mandrie, poate si de surpriza ca am reusit sa ajung la masina, ca nu mi a stat inima, ca pot sa zambesc dupa efort.
Incaltarile sunt foarte importante pentru mine, le am schimbat cand au implinit 700km desi aratau si se comportau inca impecabil.
Invat multe despre mine cu fiecare km pe care il parcurg, desi am zile in care s pe pilot automat. Recomand alergarea cu coach din aplicatia nike running, pe langa motivatie sunt multe sfaturi utile pentru cei care acum invata sa alerge.
Tot n am talent si probabil n o sa castig in veci un maraton, dar sigur in curand o sa pot sa termin unul.
[…] însă, având în vedere că ne-am apucat de alergat și eu (Link) și consoarta (Link) și mai e și pandemie, credem că e un moment perfect să testăm o bandă de alergare care poate […]