Mi-a scris Ana, fata din rândul de la geam: „Cel mai important e să înveți să te placi”

O mai știți pe Ana? Acum trei ani am publicat mesajul ei: o fată deșteaptă și blândă în clasa a XIIa, care de la 7 ani a trăit fie la bunici, fie în gazde la oraș ca să poată merge la școală, prietenoasă cu toată lumea și echilibrată, cu probleme din cauza profesorilor care nu au știut să aibă răbdare cu ea și a părinților care mereu o comparau cu alte fete din familie. Mesajul ei de atunci e aici. Ana e acum pe picioarele ei și ne povestește cum îi merge și cum vede acum adolescența. A, între timp s-a împrieteni cu Miranda, o altă tânără independentă și isteață care a publicat un mesaj aici pe blog. Miranda a trăit singură aproape toată adolescența (mesajul ei aici, în cadrul serialului Adolescent în România).

Salut, Ioana,

Am citit articolul lui Damian și de atunci am vrut să îți scriu, doar că nu prea îmi găsesc cuvintele. În primul rând, nu am mai folosit adresa de mail după liceu și a fost ca o adevărată capsulă a timpului cu toate notificările strânse între timp. E ciudat cum am uitat complet de anumite lucruri care erau așa importante atunci. 

În al doilea rând, deși am vrut nu m-am mobilizat deloc să îți mulțumesc pentru prietenia cu Miranda. Amandoua ți-am scris, ne-am întâlnit fizic în vacanță și de atunci ne vizităm și facem planuri împreună periodic. Avem o conexiune extraordinară și nu cred că ne-am fi întâlnit altfel decât pe blogul tău. Sper să pot să te întâlnesc și pe tine într-o zi și să pot să te îmbrățișez.

Acum sunt studentă la economie, lucrez de când am terminat liceul (nimic wow, doar supermarket). Am avut ocazia să deschid un magazin mic, să îl aranjez, să îl construiesc sortiment cu sortiment și mi-a plăcut… am mai găsit clienți și am deschis și redeschis unități diverse, până acum 15 și îmi place. Nu e rău pentru un side hustle, creativ și se plătește bine.

Adolescența a trecut, cumva acum nu ai simt atâta presiune și atâta stres. Privind înapoi pare prostesc. Nu am păstrat legătura cu colegii de liceu. Doar câțiva au rămas prin preajmă. Cercul meu de prieteni este extrem de mic, unul-doi din generală, unul-doi din liceu, de la muncă și tot așa. E special să poți alege oamenii care rămân cu tine mai departe și să ai încredere că ești în siguranță cu ei deoarece aveți aceleași valori și instincte în viață. Rămân să îi consider prieteni și pe cei care sunt mai departe și cu care nu vorbesc așa des, în fond un prieten rămâne prieten indiferent unde este.

M-am gândit la a mă muta în altă țară. La tine pare grozav. Aștept să termin școala și văd ce decizie iau. Sunt puțin dezamăgită de piața muncii în general din multe motive. Am încercat să merg spre educație, mă vedeam învățătoare, dar am picat iar la muzică și mi-am dat seama că nu e de mine dacă ce ofer eu nu e de ajuns. Dau meditațîi la engleză și franceză, mă distrez și relaxez, uneori trec și 2 ore de lecții tot râzând și discutând. Nu aș fi putut niciodată să fiu așa la clasă, mi-ar fi luat toată bucuria.

Pe plan sentimental sunt foarte plictisitoare și viața mea amoroasă e practic inexistentă. Nu am întâlnit pe nimeni special încă…. 

Așa stau lucrurile acum. Dacă ar fi să îi dau un mesaj Anei de 14 ani, cred că i-aș spune că cel mai mult contează ce crede ea despre ea, că e ok să lași oamenii să vorbească în viața ta fără să le iei de bune vorbele, că cel mai important este să ai propriul filtru prin care să treci tot…. tot trebuie strecurat. E mare lucru să te poți privi în oglindă și să îți placă ce vezi, nu doar fizic ci și sufletește.

Photo by Du Photographer: https://www.pexels.com/photo/photo-of-girl-wearing-eyeglasses-1843667/
Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4167

8 comentarii

  1. Mi se par captivante povestile celor care revin dupa ani si isi expun trairile si experientele. Ajuta enorm de mult adolescentii care sunt in cautare de raspunsuri si care cauta sa inteleaga viata asta atat de complexa. Mi-aș fi dorit sa fi avut si eu o astfel de sursa de inspiratie in perioada adolescentei, un blog cald, unde gasesti oameni cu care te identifici si care sa-ti creeze un sentiment de apartenența, atunci cand simti ca tu nu te incadrezi in peisaj.

  2. Bravo, Ana! Mi-ar placea ca fetita mea de 2 ani acum, sa ajunga sa gandeasca atata de sanatos si echilibrat, si in acelasi timp cu multa dragoste si caldura pentru cei din jur! Simt bunatatea si inteligenta din cuvintele tale. Felicitari! Ai incredere in tine, “filtrul” tau functioneaza perfect si sunt sigura ca vei alege cel mai bun drum pentru tine!
    Felicitari, Ioana pentru ca ai creat acest mediu fain cu postari care aduc multa bucurie si iubire! E un cadou pentru mine fiecare povestioara de aici!

  3. Buna Ana,

    Mi-ar placea ca fetita mea de 9 ani sa ia lectii de engleza si franceza de la tine. Cum putem intra in contact? Multumesc

  4. Felicitări ei! Când ești adolescent și crești singur devii o persoană mai puternică în viața adultă și într-adevăr îți dezvolți filtrul tău de gândire 🙂

  5. Buna Ana,

    Incearca sa mergi la o scoala Montessori sa lucrezi ca asistenta si sa vezi daca ti se potriveste. E o metoda de invatamant superba si sunt sigura ca te-ar implini, daca iti doresti sa lucrezi ca invatatoare.

  6. Bună Ana,

    Familia noastră locuiește în SUA, în statul NY. Băiatul mai mare (6 ani) a mers la o grădiniță Montessori, și e asa de „altfel” față de sistemul de stat școlar romanesc. Avem chiar o profesoara româncă, ce a zis ca a descoperit Montessori și s-a îndragostit de metoda aceasta. Face totul din dragoste și din placere pt copilași. Am văzut mai sus un alt comentariu cu Montessori și m-am gândit sa îți scriu și eu. Băiatul nostru e mai independent, a învățat la grădiniță sa se descurce singur, știe sa își susțină punctul de vedere, iar legat de curicula, sunt mai avansați decât școală publica (dar nu asta e important!). Ce mi se pare important: această metoda a lui Maria Montessori îi dă uneltele necesare sa se descurce în viață încă de mic. Am vorbit cu niște părinți care ei, la rândul lor, au trecut prin Montessori când erau mici, și spun ca ce au învățat acolo, îi ajută chiar și astăzi, zi de zi.

    Dacă îți dorești ceva cu adevărat, simți ca ai o chemare pt o anumita meserie, doar mai caută, nu renunța. Planeta aceasta e asa de mare că fiecare ne găsim locul unde strălucim la ceea ce facem și meseria care ni se potrivește cel mai mult. Sau poți fi trainer pe ceva ce îți place la o firmă (și acest job are legătură cu a preda, a-i ajuta pe ceilalți sa înțeleagă mai bine anumite concepte, sisteme, idei, etc.) Keep looking! Good luck! A big hug from us!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *