
Primele două săptămâni de școală
Sunt din nou în mașină în fața școlii. Scriu despre ce simt. E liniște și pe stradă, și în mine. Acum două săptămâni eram în același loc, plângând cu muci la gândul că fetița mea începe școala. Că acum trei…

Sunt din nou în mașină în fața școlii. Scriu despre ce simt. E liniște și pe stradă, și în mine. Acum două săptămâni eram în același loc, plângând cu muci la gândul că fetița mea începe școala. Că acum trei…

S-au împlinit acum trei zile trei ani de la lansarea primei mele cărți, O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă. Cartea în care-am pus viața mea, de când eram copil și visam la păpușa…
Ivan e țipăcios. Mereu a fost, de când era bebeluș. Îi place să se audă, vorbește tare, iar când e supărat, are un volum, ceva de speriat. Până pe la trei ani nu a făcut cine știe ce crize de…

Dacă sunteți părinte, sigur știți miorlăiala. Văicăreala aceea pe nas, fără pauză, cu cuvinte alungite și multe vocale cântate la nesfârșit, pe un tot iritat și iritant. Sunetul acela programat genetic să ne scoată din minți, despre care studiile spun că…

Foarte des se întâmplă să culegem de pe stradă sau de pe spațiul public ambalaje, peturi și alte gunoaie, și să le ducem la coș. Ivan, juniorul, e cel mai pasionat de acțiunea asta, mereu scoate din lada cu nisip…

Tocmai au ieșit de la tipar patru cărți noi pentru copii, fiecare atinge o situație aparte și vreau să vă povestesc puțin despre ele, mai ales că le știu pe de rost: le-am ales alături de Editura Univers la târgul…

Ieri s-a împlinit un an de la discursul meu pe scena TEDx Constanța. Pentru mine a fost un moment foarte greu, pentru care m-am pregătit mult, săptămâni întregi, pentru că știam că e important să am un discurs coerent și…

Puteți să dați cu roșii dacă vreți (nici măcar nu tre’ să fie bio), dar eu n-am reușit să fiu mama aceea care frământă pâine din quinoa rehidratată, nu cumpăr eco decât uneori, nu ud nici un avocado în balcon,…

Fragment din cartea Nu există părinte perfect, de Isabelle Filliozat, în curs de apariție la Editura Univers „Nu plânge!” Care părinte nu a pronunțat aceste cuvinte? Și totuși, de ce bebelușul nu ar avea dreptul să plângă? Plânsetele micuților ne…

– Cine-i aici, eu? mă întreabă Sofia când îi arăt poza asta, în seara dinaintea primei ei zile de școală. Observă și singură cât de bine îi seamănă fetița din poză, dar nu pare s-o deranjeze că nu-și amintește să…