Lună noiembrie 2012

Faceţi copii!

Nu ştiu dacă aşa trebuie să fie, dacă toate sufletele de mamă simt la fel. De fapt, mie nici nu mi se pare că aş fi foarte mamă, pentru că asta sună aşa, foarte responsabil, iar eu nu mă simt…

Dragă Delfină (9),

Îţi mulţumesc că ai acceptat să dormi cu zeci de cutii la capul patului toată săptămîna trecută. Că în ziua mutării ai fost răbdătoare şi nu te-ai supărat că te-am făcut să strănuţi de 65 de ori din cauza prafului.…

Pauză, Paris, broască

N-am mai scris, mă iertaţi. Sînt la Paris într-o binemeritată vacanţă. Adorm aproape de miezul nopţii într-o garsoniera micuţă de pe malul Senei, pe ritmuri de canţonete. Mă trezesc dimineaţa niciodată mai devreme de ora 11 în miros de pain…

Pro Tv vs. Antena

Aseară am încercat, din nou, să mă uit la Top Chef pe Antena 1. N-a mers. Spun din capul locului că nu-s fan televizor, pentru că nu prea e nimic să mă intereseze pe mai niciunul dintre canale. Ocazional mai…