
Uterul ei
Când obosea, după zile lungi în care purta copiii în brațe cu orele, îi ducea în parc, le făcea de mâncare, punea și strângea masa, îi adormea și apoi fugea în bucătărie să pregătească următoarea masă, seara, când amândoi copiii…

Când obosea, după zile lungi în care purta copiii în brațe cu orele, îi ducea în parc, le făcea de mâncare, punea și strângea masa, îi adormea și apoi fugea în bucătărie să pregătească următoarea masă, seara, când amândoi copiii…

De multe ori mă întreb dacă-s singurul om mare care păcălește pe toată lumea. Par om matur, dar eu, de fapt, n-am crescut! Sunt încă copil, unul măricel, e drept, cred că am 12 ani sau pe-acolo, dar adult responsabil,…

Later edit: de pe 1 decembrie 2023, și băieții din România cu vârste de până la 18 ani (nu doar fetele) se pot vaccina gratuit, prin medicii de familie, iar femeile cu vârste de până la 45 de ani beneficiază…

Editura Univers are o campanie atât de frumoasă, sunt bucuroasă că am participat la nașterea ei! IAT-O AICI! Peste 100 de titluri ale autorilor români Lavinia Braniște, Victoria Pătrașcu, Cristina Andone, Alec Blenche, Iulia Iordan, Olina Ortiz, Teodora Leonte, Gabriela…

„Trecutul nu moare niciodată. Nici măcar nu e trecut” – William Faulkner, Recviem pentru o călugăriță Tata a avut trei frați înainte să se nască. Toți au murit înainte să împlinească șase luni. Tata a fost singurul supraviețuitor, copil unic.Bunicul…

S-a dus bunica mea. Nu văd de lacrimi, nu văd ce scriu aici, dar nu știu ce să fac cu toată durerea, așa că scriu, asta mă ajută uneori când nimic altceva nu ajută. Se odihnește și ea în sfârșit.…

Anul acesta am decis să ofer cărți de și vin de Sărbători celor dragi (na, că am stricat surpriza), pentru că am câteva idei faine de titluri bune (nu și la vin, acolo aștept sugestii), iar pentru copiii familiei (cinci…

Mai jos găsiți următoarele: Cum fac să explic copiilor mei de ce colegii lor merg la McDo, iar noi nu mergem? Trei rețete sănătoase pentru pachetul de la școală (chifle cu telemea, gogoși cu lapte la cuptor și brioșe cu…

Până de curând, toată viața am trăit acest scenariu: clipele de pace, de recunoștință, de iubire, de fericire completă, acelea în care simți gâdilici pe cerul gurii, când totul e perfect și nu-ți vine a crede că ți se întâmplă…
Pe final de clasa a opta, sarafanul uniformei mele era atât de lucios că arăta mai degrabă ca un sorț de fochist. Și era și foarte scurt! Toată lumea credea că vreau să-mi arăt picioarele, dar eu voiam doar să…